Studiile arata ca aproximativ 150 de milioane de femei din intreaga lume iau anticonceptionale. Consumul de anticonceptionale reprezinta pentru multe dintre acestea alternativa cea mai comoda si fiabila atunci cand vine vorba de evitarea unei sarcini. Cu toate acestea, sunt foarte frecvente intrebarile in legatura cu beneficiile si riscurile care pot aparea din aceasta cauza.
In orice caz, inainte de a incepe sa luati anticonceptionale, este bine sa cercetati amanuntit acest subiect pentru a sti cu exactitate la ce riscuri va expuneti si cum va pot schimba viata aceste pastile. Domnul doctor Silviu Istoc, medic obstetrica-ginecologie ne spune care sunt cele mai intalnite efecte secundare si cele mai importante riscuri ale consumui de anticonceptionale.
Anticonceptionalele cauzeaza cresterea in greutate
Multe dintre femei asociaza cresterea in greutate cu consumul de anticonceptionale, dar studiile au aratat ca efectul acestora asupra greutatii este mic, in cazul in care apare la femeile care iau astfel de pastile.
„De fapt, este vorba despre retinerea de fluide, care poate crea senzatia de marire a volumului, in special la nivelul sanilor, soldurilor si coapselor. Estrogenii din pilulele anticonceptionale nu afecteaza celulele adipoase, singurul efect asupra lor este ca le face mai mari, dar nu mai numeroase”, afirma domnul doctor ginecolog Silviu istoc.
Anticonceptionalele influenteaza aparitia cancerului
Dovezile stiintifice sugereaza faptul ca folosind pilulele contraceptive pentru perioade mai lungi de timp creste riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de col uterin si cancerul la ficat, dar rezultatele nu sunt consistente. Cele mai multe date arata ca pilulele contraceptive nu maresc riscul general de cancer.
„Pilula de control a nasterii poate scadea riscul altor tipuri de cancer, inclusiv cancerul ovarian si endometrial. in ceea ce priveste riscul de cancer la san, unele studii foarte timpurii au aratat o legatura intre utilizarea pastilei si cancerul la san – cel mai probabil din cauza dozei mari de estrogen gasita in pilulele contraceptive din trecut. Insa, pilulele de astazi au o doza de estrogen mult mai mica, care nu afecteaza procentul riscului de a face cancer la san”, spune domnul doctor Silviu Istoc, medic obstetrica-ginecologie.
Anticonceptionalele afecteaza nivelul de colesterol
Atunci cand ne gandim la cresterea in greutate, inevitabil vorbim si despre nivelul de colesterol din organism, ceea ce nu este tocmai o asociere corecta si implicita. Cercetarile de specialitate au demonstrat ca exista sanse ca anticonceptionalele sa influenteze nivelul colesterolului, dar numai in anumite situatii.
„Pilulele contraceptive pot afecta nivelul colesterolului, insa acest proces depinde de tipul de anticonceptionale pe care il luati si ce concentratie de estrogen sau progestativ contine. Pilulele contraceptive cu mai mult estrogen pot avea un efect de ansamblu usor benefic asupra nivelurilor lipidelor din sange. In general, insa, schimbarile nu sunt semnificative si nu afecteaza sanatatea generala”, explica domnul doctor Silviu Istoc, medic obstetrica-ginecologie.
Pilulele contraceptive modifica tensiunea arteriala
Indiferent de tipul de anticonceptionale pe care il alegeti singure sau impreuna cu medicul ginecolog, in cazul in care aveti probleme cu tensiunea arteriala, este bine sa evitati acest timp de contraceptie.
„Anticonceptionalele pot creste usor tensiunea arteriala. Daca optati pentru o astfel de metoda, este indicat sa va monitorizati tensiunea arteriala si variatiile ei. Daca aveti deja tensiune arteriala ridicata, cel mai bine este sa discutati cu medicul ginecolog, iar el va va spune daca ar trebui sa schimbati metoda de contraceptie sau sa optati pentru o alta”, afirma domnul doctor ginecolog, Silviu Istoc.
Influenta anticonceptionalelor asupra femeilor de peste 35 de ani
Odata cu cresterea in varsta, organismul nostru se modifica si apar efecte diferite la nivelul acestuia, in cazul consumului de anticonceptionale. Fumatul impreuna cu efectele create de anticonceptionale pot cauza apatitia unor boli cardiovasculare, de aceea dupa varsta de 35 de ani este bine sa nu asociati cele doua elemente.
„Daca sunteti sanatoase si nu fumati, puteti continua sa luati pilulele anticonceptionale chiar si dupa varsta de 35 de ani. Cu toate acestea, pilulele contraceptive nu sunt recomandate, daca aveti varsta de 35 de ani sau mai multi si obisnuiti sa fumati, din cauza riscului de boli cardiovasculare. In acest caz, trebuie sa renuntati la fumat inainte de continua in conditii de siguranta, folosind anticoncetionale”, completeaza domnul doctor ginecolog Silviu Istoc.
Consumul de anticonceptionale provoaca sensibilitatea emotionala
Cele mai multe dintre femei sufera de o sensibilitate emotionala excesiva, chiar inainte de a consuma anticonceptionale. Dar, dupa cum se poate sesiza de catre persoanele care consuma astfel de pilule, acestea influenteaza in general si partea emotionala a femeilor.
„Pilulele contraceptive pot accentua sensibilitatea emotionala, mai ales in cazul celor care sufera de aceasta. Nu este neaparat ca acest simptom sa apara in cazul tuturor consumatoarelor de anticonceptionale. Cu toate acestea, este bine sa evitati antidepresivele, deoarece in combinatie cu anticonceptionalele, acestea pot afecta foarte mult libidoul”, explica medicul ginecolog Silviu Istoc.
Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva. Mai multe detalii puteti citi pe www.dristoc.ro si pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc.