5 intrebari pe care le aude un medic ginecolog si raspunsurile la acestea

bodyIn ciuda faptului ca suntem constiente de schimbarile din corpul nostru si ne intelegem cat se poate de mult resorturile interioare, trebuie sa recunoastem ca a vorbi cu o persoana straina despre cele mai intime probleme se poate dovedi a fi dificil. Oricat de stanjenitoare ar fi unele curiozitati personale, este extrem de important sa adresati cateva intrebari-cheie medicului ginecolog in timpul controlului periodic de rutina. Fiecare intalnire cu un specialist trebuie sa fie un prilej in care sa dobanditi control deplin asupra propriei stari de sanatate.

 “Controlul ginecologic este pentru multe femei o experienta jenanta si foarte incomoda, de aceea foarte multe dintre ele abia asteapta sa se termine consultatia pentru a scapa cat mai repede din aceasta situatie stanjenitoare. Din aceasta cauza, foarte multe persoane raman cu multe dileme si apeleaza la cunostintele prietenelor sau se informeaza de pe internet in ceea ce priveste afectiunile cu care se confrunta. Consider ca dezinformarea este cel mai mare dusman al sanatatii reproductive, dar si o cauza frecventa a aparitiei sau agravarii bolilor diverse”, spune domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie.

La urmatorul control ginecologic, asigurati-va ca adresati toate intrebarile importante la care ati dori un raspuns.

1.Cum pot sa ma asigur ca nu am contactat o boala cu transmitere sexuala?

Desi medicul poate observa modificari patologice in urma efectuarii testului Papanicolau sau in timpul unui examen pelvian, numeroase boli cu transmitere sexuala necesita efectuarea de teste speciale care sa le diagnosticheze corect. De pilda, gonoreea si chlamydia pot sa nu prezinte simptome specifice, iar depistarea herpesului, a virusului genital, sifilisului sau a hepatitei necesita efectuarea unui test de sange. Este necesar sa intrebati medicul cum puteti investiga complet starea de sanatate ginecologica, mai ales daca v-ati expus riscului contactarii unei boli cu transmitere sexuala.

2.Care este cauza durerilor resimtite in timpul actului sexual?

Studiile arata ca cel putin 15% dintre femei au la un moment dat senzatii neplacute in timp ce fac dragoste.

Adesea, femeile cred ca aceste dureri sunt normale si ca ar trebui fie sa suportate. In majoritatea cazurilor, durerile din zona genitala pot fi tratate, insa doar daca pacienta ii comunica medicului despre acestea. Exceptand momentul in care se pierde virginitatea, durerea nu ar trebui sa fie parte a vietii sexuale”, adauga Dr.Silviu Istoc.

3.Sunt normale petele albe pe lenjeria intima?

Atata timp cat raman incolore si albicioase, sunt fara importanta patologica reprezentand o secretie vaginala obisnuita. Interventia ginecologului devine obligatorie daca petele isi schimba culoarea, au miros, secretia produce mancarimi sau este foarte abundenta.

4.Care este cauza mancarimilor in zona intima?

 “In general, femeile considera ca pruritul (mancarimile) in zona delicata indica prezenta candidei. In realitate, medical specialist este primul care ar trebui sa afle despre acest simptom, deoarece poate avea legatura cu o boala cu transmitere sexuala, o infectie bacteriana, o alergie la sapunul cu care a fost spalata lenjeria sau chiar primul stadiu al cancerului vulvar”, adauga Dr.Silviu Istoc.

5. Cand trebuie sa imi examinez sanii?

Controlul mamar ar trebui sa se faca o data pe an. Pana la varsta de 40 de ani, orice femeie trebuie sa faca cel putin o ecografie a sanilor pentru a analiza structura si eventualele modificari ale acestora. In cazul in care medicul nu va recomanda un astfel de control, nu va jenati sa il intrebati sau chiar sa solicitati aceasta examinare. Cancerul mamar este o afectiune din ce in ce mai prevalenta, insa, daca este descoperit la timp, acesta se poate trata.

Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă. Mai multe detalii puteţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc

Comments are closed