Exercitiile Kegel

Exercise_Diamgram

Metoda neinvaziva – contractarea si relaxarea succesiva a musculaturii perineului
Exercitiile Kegel intaresc o parte din muschii care controleaza fluxul urinar. Doctorii recomanda adeseori exercitiile Kegel in special la persoanele care au probleme de control al vezicii urinare (incontinenta urinara).
Exercitiile Kegel mai sunt denumite exercitii ale planseului pelvin deoarece acestea sunt folosite pentru tratarea si prevenirea slabiciunii acestei regiuni. Planseul pelvin este un “hamac” format din muschii care tin organele pelvine la locul lor.
La femei, exercitiile Kegel sunt utile in special la femeile care au incontinenta la efort sau prolaps uterin.
In timpul sarcinii si al nasterii, planseul pelvin poate deveni intins si slabit, cauzand frecvent probleme in controlul urinar timp de mai multe luni pana la ani de zile de la nastere. De asemenea, un planseu pelvin slabit poate permite unui organ pelvin sau mai multora sa coboare (cum este cazul prolapsului uterin). Se recomanda ca femeile insarcinate sa inceapa sa execute exercitiile Kegel si sa le continue si dupa ce au nascut.

Daca doriti sa apelati la o serie de exercitii fizice in schimbul chirurgiei atunci exercitiile Kegel, practicate cu regularitate va vor ajuta sa va intariti musculatura bazei pelvisului. In principiu este recomandata o cura prin exercitii Kegel inainte de procedurile de rejuvenare vaginala.
Rezultatul: un raspuns sexual mai bun, un rezultat mai bun post vaginoplastie, o calitate mai buna a orgasmului si reducerea riscului de incontinenta urinara si prolaps.

Rezultate pozitive puteti obtine daca reusiti sa adoptati tehnica corecta a exercitiilor, sa identificati muschii ce necesita stimulare si locatia acestora. Pe langa efectele mentionate, mentinerea unui tonus vaginal bun si a controlului musculaturii este esentiala pentru reducerea riscului de infectii vaginale si plasarea corespunzatoare a diafragmei contraceptive.

Executare:

Etapa 1: Incercati sa induceti starea de urinare cu picioarele larg departate. Imaginati-va ca porniti si opriti fluxul urinar de cateva ori.
Etapa 2: Intindeti-va pe spate si introduceti doua degete in vagin si imaginati-va ca doriti sa porniti si sa opriti fluxul urinar, contractand musculatura vaginului. Ar trebui sa simtit presiunea exercitata de vagin asupra degetelor, prin captarea acestora catre interior, nu impingerea degetelor catre exterior.
Etapa 3: Contractati muschii vaginali cat de tare puteti si eliberati -repetati tehnica de 10 ori. Repetati tehnica, incercand de data aceasta sa mentineti starea de contractare timp de 10 secunde (repetati de 3 ori) .
Aplicati aceste exercitii zilnic, regulat, prin miscari lente fara a va grabi sau cauza vatamari la nivelul mucoasei vaginale. Puteti folosi un gel care sa inlesneasca abordul. In timpul exercitiilor relaxati muschii abdominali si fesele, adoptati o pozitie confortabila.

Comments are closed