Dieta esentiala pentru endometrioza

endometrioza

Studiile au evidentiat o asociere intre stres oxidativ – care include formarea de substante daunatoare celulelor numite radicali liberi – si endometrioza. Cercetarile suplimentare au demonstrat ca o lipsa de antioxidanti poate contribui la aparitia endometriozei, in timp ce absorbtia de nutrienti antioxidanti cheie, cum ar fi seleniu si vitaminele A, C, si E, poate ajuta la controlarea endometriozei.

„Dieta are scopul de a reduce inflamatia din interiorul corpului, pentru a imbunatati raspunsurile la durere si sprijina eliminarea estrogenului din organism. Peste 20.000 de femei au incercat o dieta speciala, iar rezultatele au aratat o imbunatatire la nivelurile de durere si fertilitate”, explica dr. Silviu Istoc (www.dr.istoc.ro), medic primar obsetrica-ginecologie.

Dr. Silviu Istoc ne spune cum afecteaza o dieta nepotrivita endometrioza si care sunt alimentele necesare pentru a contola aceasta afectiune.

Modul in care dieta poate afecta endometrioza

Femeile cu endometrioza ar trebui sa evite alimentele grase, cum ar fi carnea rosie si cele bogate in lipide, alimente lactate, pentru a reduce expunerea lor la aceste pesticide estrogenice. Utilizati alimente organice ori de cate ori este posibil sau coji de fructe si legume. Unele cercetari sugereaza o legatura intre dioxinele  din mediu si nivelurile crescute de estrogen.

Alimentatia corecta

Prospetime. Cumparati alimente proaspete si mancati-le in forma naturala. Evitati alimentele procesate, pline de aditivi. Gatiti cu alimente proaspete, dar, de asemenea, este bine sa mancati legume si fructe crude, in fiecare zi. Pentru a reduce la minimum expunerea la pesticide, alegeti pe cat posibil produse cultivate ecologic.

Varietate. Mancati o varietate de alimente in fiecare zi. Incercati noi feluri de mancare la sfarsit de saptamana si extindeti orizonturile. Dieta zilnica ar trebui sa ofere 75 de grame de proteine ​​ din surse de buna calitate, cum ar fi vanat, peste, oua si produse lactate cu continut scazut de grasimi. De asemenea, includeti nuci, seminte si leguminoase, doua portii de legume rosii sau portocalii, doua legume cu frunze verzi si doua fructe, inclusiv fructe de padure, care sunt bogate in antioxidanti.

Nutrientii necesari pentru combaterea endometriozei

Anumite alimente bogate in substante nutritive cheie contribuie la o dieta esentiala pentru prevenirea sau controlarea endometriozei:

Legume cu vitamine B. Pentru a avea un ficat sanatos, o sursa bogata de vitamine B pot transforma estradiolul in estriol. Estriolul este forma in care estrogenul poate fi legat de fibre si eliminat. Dieta trebuie sa aiba suficiente fibre si vitamine B din legume verzi pentru a ajuta organismul sa elimine estrogenii. Verdeturile, legumele cu frunze pot ajuta, de asemenea, sistemul nervos si imunitar, iar magneziul relaxeaza muschii, netezesc suprafetele din intestine si din uter. Cele mai bune legume sunt cele din familia cruciferelor, cum ar fi varza, broccoli, conopida, napi, ridichi, hrean si macris.

Alimente bogate in fier. In cazul endometriozei apar sangerari abundente, astfel incat inlocuirea fierului pierdut este importanta. Exista doua tipuri de fier disponibile in alimentele pe care le consumam, fierul animal din surse de proteine ​​si fierul vegetal din legume si fructe. Fierul vegetal este disponibil in legumele cu frunze verzi, caise, sfecla rosie, ia fierul animal provine din carne rosie, oua si peste.

Acizii grasi Omega-3. Includeti 1 lingura de ulei vegetal presat la rece in mesele zilnice. Evitati grasimile nocive. Sursele de acizi grasi omega-3 includ peste gras, cum ar fi somonul salbatic din Alaska si halibut de Pacific, fructe cu coaja, seminte si ulei de masline extra virgin presat la rece.

Fibre. Este necesara obtinerea a 30 de grame de fibre din fructe, legume, nuci, seminte si cereale integrale, inclusiv secara, ovaz, orez, porumb, mei si hrisca pentru a mentine tractul intestinal sanatos si pentru a promova eliminarea de estrogeni in exces.

Apa. Consumati cel putin sase pahare de apa pe zi. Evitati cafeina, zaharurile rafinate, indulcitorii si alcoolul atunci cand va luptati cu endometrioza sau incercati sa ramaneti insarcinata.

Dr. Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva si la Clinica ProVita. Mai multe detalii puteti citi pe www.dristoc.ro si pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc.

Comments are closed